In asteptarea mortii...

Stiu... e un titlu dur, dar e titlu care descrie cel mai bine ultima experienta traita.
Pana azi credeam ca moartea e cel mai grav lucru care i se poate intampla unui om, dar exista un loc in care, cu siguranta, moartea e vazuta dintr-un alt unghi. Un loc in care singuratatea, neputinta, suferinta sunt lucruri firesti... centrul de ingrijire al batranilor bolnavi!

Nu am apucat niciodata sa-mi cunosc bunicii pentru ca s-au stins saracii cu mult inainte ca eu sa constientizez ce-i cu mine. In schimb am avut un vecin (prieten, bunic, tata-mosu) care s-a substituit perfect rolului de bunic... iar eu la randu-mi... am incercat mereu sa fiu nepotul pe care nu l-a avut niciodata. Eu ii ziceam Nea' Fane, desi pe el il cheama Alexandru... dar nu s-a suparat niciodata ca nu-l strig Nea Sandu, asa cum il striga toata lumea. In fine, la cei 60 de ani (abia zilele astea am aflat ca e nascut in '41 - pentru ca mereu isi ascundea varsta), Nea Fane al meu era mai sprinten decat mine - la 20, niciodata nu folosea liftul (desi sta la etajul 4), niciodata nu abuza de alcool (desi Dr. Pusca ar fi invidios pe colectia lui de bauturi :P). Totusi... dupa moartea fratelui, starea lui psihica si fizica a inceput sa se degradeze treptat, treptat... ajungand acum o palida umbra...

V-am povestit toate astea ca sa vedeti cum am ajuns eu in acest centru de ingrijire. In primul rand, cum intri pe poarta institutiei simti cum patrunzi intr-o alta lume - simti cum timpul parca sta in loc... iar viata are cu totul o alta conotatie!
In al doilea rand, vezi cum ochii garboviti ai batranilor sticlesc dintr-o data in speranta ca poate-poate primesc si ei vizita unui cunoscut, unei rude. Si nu sunt dezamagiti cand vad ca nu e nici cunoscutul si nici ruda pe care o asteptau in vizita. E un tanar necunoscut pentru ei... si totusi se bucura. Un dram de fericire!

M-am dus cu gandul sa stau maximum o ora, dar am plecat dupa 3! N-am sa va povestesc cum a fost intrevederea mea cu Nea' Fane pentru ca n-am atata talent epic incat sa descriu exact scena... In schimb am sa va povestesc despre ceilalti batranei pe care am reusit sa-i inteleg, mi-ar fi placut sa inteleg ce vroia sa-mi exprime Domnul Bogdanel prin ale sale silabisiri, dar mi-era imposibil - oricum cred ca se bucura. Doamna Otilia nu parea ca intelege exact unde se afla, dar am inteles ca era destul de suparata pe sunetele scoase de D. Bogdanel. Vedeta centrului e nimeni altul decat fratele fostului presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu. Probabil e constient de lucrurul asta si se comporta un pic mai civilizat decat ceilalti batranei - bine, are avantajul ca se poate misca singurel. Domnul de 93 de ani (am uitat numele - dar am retinut ca a fost doctor la viata lui) avea pe departe cea mai patrunzatoare privire. Nu a zis nimic pe toata sederea mea in centru - dar simt ca el e cel care mi-a povestit cele mai multe. Totusi, cel mai tare m-a impresionat domnul Mircea... Mircea Dragotescu. 30 de minute m-a implorat de-a dreptul sa ma duc pe Str. Barbu Delavrancea, nr 1 (langa un magazin mare si frumos care vinde... dar nici el nu mai stie ce vinde) si sa-i rog rudele sa vina sa-l viziteze si pe el... ca "nu mai rezist, simt ca inebunesc... vreau sa ma viziteze si pe mine". Tot el mi-a marturisit ca daca ar avea un pistol si-ar impusca sotia, fica... si la urma si-ar trage sigur un glont in cap.
Trist...